Allview Alldro 3

Allview e o companie românească cunoscută pentru gadgeturile sale de nota zece, iar un unul care mie îmi place e tableta Allview Alldro 3. Aceasta e succesoarea modelului Alldro 2 şi vine cu câteva lucruri în plus printre care un hardware ceva mai optimizat (ambele au aceleaşi componente, aproximativ) ş un ecran de 10 inci.

Vine la un preţ bun Vezi prețul special de azi », iar la aceşti bani primeşti o tabletă românească cu un design plăcut, ecran mare de 10,1 inci cu rezoluţie HD. La fiabilitate pot spune că stă bine din moment ce am văzut că cei care au cumpărat modelul „2” de 8 inci au fost mulţumiţi de el. În momentul de faţă garanţia e de 2 ani şi nu ştiu dacă poate fi extinsă ca la alte produse electronice, dar ar fi interesant chiar dacă nu e un produs de folosinţă îndelungată.

Poze

Cum arată
Cutia

Specificaţii tehnice

Pe scurt, Allview Alldro 3 vine la bord cu un procesor Cortex A8 de 1.0GHz, ecran cu diagonală de 10.1 inch, memorie internă 4GB, doar Wi-Fi (nu are 3G, încă), OS Android 2.3 şi e de culoare gri.
În momentul de faţă nu am văzut să fie comercializată o versiune cu 3G, dar datorită faptului că are USB mic se poate conecta un modem 3G, dar pentru a vedea mai exact cum se face acest lucru trebuie să urmăriţi câteva tutoriale de pe Youtube.

Păreri pro şi contra

Pro: arată bine, rezoluţia e optimă vizionării clipurilor 720p, are cameră web, bateria ţine mult (datorită capacităţii de 5500 mAh autonomia e undeva la 6 ore, maxim), iar greutatea nu e mar eavând în vedere că vorbom de o tabletă de 10 inci.
Contra: nu are Android 3 care e un sistem specific tabletelor, dar fiind vorba despre versiunea 2.3 cred că e bine şi aşa deoarece nu e o variantă veche. Iar, dacă vreţi să băgaţi Honeycomb pe el atunci puteţi să căutaţi în Market după launcher-e cu care să personalizaţi cum arată meniurile tabletei.

Concluzie

Allview Alldro 3 e un tablet continuarea variantei 2 de 8 inci, iar principala îmbunătăţire, dacă se poate spune aşa ceva, e ecranul mare. Are şi multe porturi printre care cele HDMI şi USB (ambele de tip mini) şi un OS extensibil prin aplicaţii. Eu sper ca cei de la Allview să pregătească actualizări pentru sistemul de operare, mai exact la versiunea 4 de Andorid.

Din moment ce la exterior seamănă destul de mult cu versiunea de 8 ţoli m-am gândit să pun clip cu acea variantă. Spun din nou că cele două variante seamănă foarte mult.

Te-ar mai putea interesa

12 comentarii la „Allview Alldro 3”

  1. Acesta e un model care le da peste nas modelor staine si vine cu tot ce ti-ar pofti inima de la o tableta, mai putin 3g-ul. Am vazut pe net cateva tutoriale care-ti arata cum poti transforma o tableta fara 3g si cu usb in una cu 3g insa nu stiu daca o fi valabil si pentru cest model.
    Nu intentionez sa mi-o cumpar inca dar imi face cu ochiul un Allview mai ieftin care cred ca o sa mi-l iau pe la sfarsitul lunii. Imi place foarte mult ca modele de la acest brand au suport pentru flash si asta inseamna ca vor merge multe site-uri video care nu au player html5 cum are Youtube.

  2. Pot sa spun ca si pe mine m-ar tenta deoarece arta bine precum un iPad cu aspectul de 4 pe 3 dar cred ca voi sta pana se mai stabilizeaza pretul. Din pacate asa am spus si la un alt model asemanator si intr-o luna s-a epuizat stocul si nu l-au mai adus iar eu am ramas cu buza umflata.
    Chestia cu Flash nu e asa de importanta deoarece eu prefer ca un telefon ori tableta sa nu aiba asa ceva din rationamente de viteza si aste deoarece playerul face ca pagina sa se incarce mai greu. Eu la telefonul care il posed am dezactivat Flash pentru ca paginile sa se incarce mai repede.

  3. Da, arata foarte bine tableta si ca si pret cred ca este foarte competitiva pe piata romaneasca. Din pacate multa lume nu cumpara de la Allview deoarece sunt „tablete romanesti”. Cred ca avem asa proaste preconceptii referitoare la produsele romanesti..

  4. @Daniel: nu sunt tablete romanesti. Sunt aceleasi tablet pc-uri facute in asia si rebrend-uite de cei ce vor sa faca bani (vezi http://www.cobyusa.com/?p=pcat&pcat_id=3001). Sincer, pretul e putin cam mare pentru ce e inauntru (cpu Telechips….. prefer unul de la Rockchips).
    Din pacate si io de 2 luni astept sa apara si in Ro arnova 9 G2 pe care o urmaresc inca de la aparite, in Fr si Ger e la vanzare de mult timp… din pacate la noi…. inca nu: sunt pline „mag-urile” de tablete *restigio si alte prostii cu ecran rezistiv si A2.1, dar asta inca nu a aparut.

  5. Coby USA are sedii în SUA şi hai să fim serioşi… majoritatea gadgeturilor sunt făcute asamblate în Asia datorită forţei de muncă ieftine. Atâta timp cât sunt proiectate de nişte oameni cu cap şi asamblate ca la carte nu cred că e vreo problemă că sunt făcute în România ori altundeva.

  6. ei bime tableta asta e calumea dar merge angry birds sau jocuri de genul? cam cat ar veni 10 inch

  7. Am o tableta Speed 2 HD de la Allview, am instalat Asphalt 6 Adrenaline pe tableta si merge super. A mai incercat cineva si pe alte tablete? E un super joc si se misca foarte bine pe tableta. L-am downloadat din Aptoide, versiunea 3.1.6.

  8. am si eu o problema cu un allview alldro 3 speed hd cu rezistenta la soc , am scapat tableta de la 50 cm pe un covor si era si in husa acuma imi apare ecranul tot alb , nu pot sa ii dau restart de la buton si se tot aprinde si se opreste fara sa apas nimic 🙁 stie careva care e problema sa fim seriosi chiar asa mica rezistenta sa aiba la soc ?

  9. Am cumpărat de la eMag 2 tablete Allview Alldro 3 Speed DUO, și sunt diferite. Pe una merg posturile on-line. Tv pe cealaltă nu. Una are Android 4.o.5 iar cealaltă Android 4.1.1. Se poate actualiza SO, și cum?

  10. allview e o firma chnezeasca cu nume romanesc,cat oi trai numai cumpar de la acesti smenari,oare cat va platesc sa le laudati jafurile?leam trmis email ca am o problema cu tableta speed city are 4 pixeli defecti chiar in centrul ecranului si de 4 zile nu am primit nici un raspuns,chiar trebuie sa fac plangere la opc? sa ajungem sa ne judecam in instanta pt o amarata de tableta?

Comentariile sunt închise.