Candy RO H8A3TSEX-S e un uscător modern deoarece are pompă de căldură şi clasa A+++ de eficienţă energetică. Încă de la început trebuie să precizez că aceasta e vechea clasă de eficienţă.
Un astfel de uscător este util unei familii de 4-5 persoane deoarece are o capacitate de 8kg.
Modelul de faţă vine la un preţ bun Vezi prețul special de azi », iar pe aceşti bani primim un aparat care vine cu dotări standard de la Candy, adică Kilo Detector, RapidO, simply Fi şi altele.
Din poza de alături se poate vedea că aparatul nu arată cu mult diferit de o maşină de spălat de la acelaşi brand.
Păreri pro şi contra
Maşina Candy RO H8A3TSEX-S e unul inteligent dpdv al operării şi funcţionării. Are Dry Sensor pentru ca aparatul să funcţioneze atâta timp cât rufele sunt umede. Senzorul monitorizează umiditatea rufelor.
Având conectivitate wireless şi bluetooth înseamnă că poate fi controlat de pe un telefon care are instalată aplicaţia simplyFi.
Kilo Detector e o funcţie care presupune că aparatul reglează timpul de uscare în funcţie de cantitatea şi tipul de ţesătură.
Pompa de căldură presupune că aparatul e realizat aşa încât recirculeze aerul, iar în felul acesta să realizeze economii mari de curent.
Ca şi la alte uscătoare şi în cazul acestuia se colectează apă, iar recipientul e montat pe uşă. Această facilitate poartă numele de Easy care.
Scriam că aparatul vine cu RapidO, acest lucru presupunând existenţa a 3 programe rapide de 30 45 şi 59 minute.
Nu este un model slim, dar nici nu e prea mare întrucât are dimensiuni de 60x60x85 axlxî cm.
Per ansamblu acest model e unul avansat tehnologic care se adresează persoanelor interesat de ceva eficient energetic şi la uscare.
Despre brandul Candy trebuie menţionat că e unul italian care e specializat în electrocasnice adresate spălării şi uscării.