LG GBB62MCJMN, model cls E cu capacitate 384 l

LG GBB62MCJMN e o alternativă de culoare neagră la modelul gri, diferenţele dintre acestea fiind doar estetice (lucru sesizabil în această comparaţie).
De la început trebuie să scriu că acest model e unul echipat cu No Frost şi Door Cooling+. Aceste două tehnologii ajutând foarte mult la or răcire uniformă (în tot frigorificul) şi la o întreţinere uşoară.

Modelul de faţă vine la un preţ bun Vezi prețul special de azi », iar pe aceşti bani primim un aparat modern din punct de vedere estetic şi funcţional.
Pentru a nu se vedea amprentele are un finisaj negru mat pe uşă.
Din poză se poate vedea că mânerele sunt unele integrate de tip buzunar (Pocket Square).

LG GBB62MCJMN

Păreri pro şi contra

Modelul LG GBB62MCJMN e unul cu clasa E de eficienţă energetică datorită unui consum energetic de 268 kWh pe an. În cazul în care se întrerupe curentul ori există vreo defecţiune acest model are autonomie de 16 ore.
Nivelul de zgomot al aparatului e unul scăzut de 36 decibeli aşa încât aparatul să nu deranjeze. În medie nivelul de zgomot al acestor feluri de aparate e pe la 40 dB.

Dimensiunile aparatului sunt unele nu prea mare de 6068×203 lxaxă cm, iar greutatea e de 74kg.
Compresorul e unul modern de tipul Smart Inverter garantat la 10 ani şi care vine cu mai multe beneficii printre care durabiltiate, eficienţă energetică şi zgomot redus.
Precum în cazul altor modele şi acesta are uşi reversibile, adică acestea pot fi montate cu deschidere înspre ce parte doriţi. Deschiderea standard fiind pe dreapta.

Comparativ cu modele de la alţi producător acesta este echipat cu senzor RT. Acesta presupune existenţa de senzori care ajută la controlul temperaturii.
Capacitatea de congelare a aparatului e una bună, adică de 12 kilograme pe zi în condiţiile în care congelatorul e unul de 107 litri cu 3 compartimente.