Heinner HCNF-N300XWDF+ este o combină din categoria premium care are o capacitate de 300 litri şi e foarte eficientă energetic. Eficienţa combinei este F (vechea clasă A+) cu un consum anual de 304 kWh.
Aparatul vine la un preţ bun Vezi prețul special de azi », iar pe aceşti bani primim un aparat care se prezintă bine din toate punctele de vedere, chiar şi vizual. Din imagine se poate vedea că e un aparat de culoare argintie (aspectul e de inox) cu disepenser de apă localizat pe uşa frigiderului. Mânerele sut unele integrate pentru un plus de… minimalism.
Păreri pro şi contra
Combina Heinner HCNF-N300XWDF+ este una cu sistem de răcire Full No Frost, adică răcirea se realizează fără a produce gheaţă, iar în felul acesta nu e nevoie de dezgheţare. Acesta e un mare plus pe partea de confort.
Din imaginea de mai sus se poate vedea că acest model are mânere integrate, iar legat de uşi trebuie precizat că e vorba despre unele reversibile, adică care pot fi montate înspre stânga sau dreapta.
Nu e un aparat zgomotos, nivelul de zgomot al acestuia fiind de 39 decibeli. E vorba despre un nivel de zgomot normal pentru un astfel de aparat.
Dimensiunile sunt ceva mai mari, în special pe partea de înălţime. E vorba despre 60x59x186 lxaxî cm.
Pentru economisirea suplimentară a energiei acest model vine cu funcţie vacanţă care poate fi folosită atunci când plecaţi de acasă mult timp. Aceasta presupune că temperatura va fi una constantă, dar nu aşa de scăzută aşa încât se va consuma mai puţin curent.
Compartimentarea e una bună pentru că frigiderul are 3 rafturi din sticlă (tot atâtea rafturi pe uşă) şi congelator cu 3 compartimente. Capacitatea de îngheţ a congelatorului e de 9kg la 24 de ore.
Per ansamblu acest mode e unul perfect pentru o familie cu 2-4 persoane. Dacă vreţi un frigider de culoare mai închisă atunci vă recomand acest Heinner care e de culoare antracit.