≡ Meniu

Zanussi ZRT627W

Cei de la Zanussi vine cu un frigider foarte bun, adică cu frigiderul Zanussi ZRT627W care are o capacitate de 270 litri, clasa A și e de culoarea albă. Prin clasa A mă refer la clasa de eficiență energetică și aparatul de față e clasat astfel deoarece consumă sub 1 kWh la 24 ore, într-un an având un consum de puțin peste 300 kwh (318). Nu doar că are un consum mic, ceea ce însemană că nu o să plătiți mult la curent, ci și prețul de achiziție e mic, ZRT627W având un preţ bun Vezi prețul special de azi. Acest preț mic e datorat faptului că nu are No Frost, iar dezghețarea trebuie făcută manual o dată la câteva luni, deci nu prea des.

Poze

Cum arată exteriorul

Suporturile de la ușă

Specificaţii tehnice

Referitor la aspectul exterior se poate spune că Zanussi ZRT627W arată bine, chiar foarte bine, iar culoarea alb îl prinde bine deși majoritatea frigiderelor vin pe această culoare. Ca orice frigider și acesta e compus din două părți: congelator și frigiderul propriu-zis. Congelatorul e localizat sus având doar un compartiment (împărțit în două) și o capacitate de congelare de 4 kilograme la o zi, iar frigiderul e împărțit de 3 rafturi din sticlă, iar pe ușă sunt 3 suporturi. Dacă stai într-un cartier unde se ia des curentul atunci autonomia de 20 de ore fără curent cred că te va încânta și în acest fel alimentele puse pentru păstrare nu se vor altera. Despre nivelul de zgomot poate fi spus că e unul acceptabil din moment ce este de doar 40 decibeli.

Păreri pro şi contra

Ai cumpăra acest aparat frigorific deoarece arată bine, e foarte eficient și nu va umfla factura la electricitate. Dezghețarea frigiderului se face automat, iar congelatorul trebuie dezghețat în mod manual. Contra achiziției ar putea fi doar lipsa tehnologiei No Frost, dar aceasta e utilă în special persoanelor comode deoarece nu vor trebui să dezghețe periodic frigiderul, iar prin periodic mă refer o dat sau de două ori pe an.

Concluzie

Zanussi ZRT 627 W e codul corect al lui Zanussi ZRT627W și s-ar putea să-l găsiți astfel în magazinele de profil, iar despre calitatea și fiabilitatea sa pot spune că sunt excepționale și de aceea îl recomand celor care vor ceva ieftin. Alături e un preview în maghiară pentru cei care vor să vadă cum arată electrocasnicul. Adevărul e că domnul din clip prezintă principalele dotările ale aparatului, dar dacă nu știți ungurește atunci nu o să înțelegeți mare lucru.

{ 0 comentarii … adaugă unul acum }

Lasă un comentariu