Mașina de spălat rufe Samsung WW10M86INOA/LE e un cu performanțe destul de mari și programele de spălare durează mult mai puțin decât la altele pentru că are QuickDrive. Acest sistem nouă de spălare se folosește de un tambur nou numit Q-Drum care are o parte mobilă în spate, aceasta mișcând apa în direcții opuse mișcării tamburului. Durata programelor scade aproape până la jumătate pentru ca voi să aveți timp pentru altceva și rezultatele sunt aceleași sau chiar mai bune.
Se vede că are acea ușă Add Wash cu care puteți adăuga rufe suplimentare sau uitate, însă o puteți face doar la începutul programului. Vine la un preț bun Vezi prețul special de azi ».
Consumă foarte puține resurse și specificațiile tehnice sunt excelente, deci clasele de eficiență sunt foarte bune. Dimensiunile mașinii sunt ceva mai mari decât cele ale unui model accesibil, adică adâncimea sa fiind de 69 cm. Până la urmă discutăm de un model cu încărcătură de până la 10 kg, iar performanțele sunt tot mai bune cu fiecare generație.
Acest gen de mașină se adresează familiilor mai mari sau celor care nu au timp pentru rufe și spală o dată pe săptămână. Nu sunt multe mașini cu caracteristici mai bune și cea de sus are o capacitate de încărcare maximă de 10 kg și o centrifugare maximă de 1600 RPM. Aceste valori pot să fie diferite în funcție de programul de spălare ales deoarece anumite țesături nu pot fi spălate prea rapid și cu centrifugare mare.
Păreri pro și contra
E evident că discutăm de un model premium pentru că are cea mai bună clasă de eficiență energetică – A+++. Prezintă caracteristici speciale interesante, iar una dintre ele e spălarea rapidă cu funcția Super Speed și timpul destinat clătirii e diminuat pentru a obține rufe curate în numai 39 minute. Interiorul e curățat foarte bine cu Eco Drum Clean+, tehnologie care nu e prezentă pe orice serie și sunt îndepărtate majoritatea bacteriilor.
Samsung WW10M86INOA/LE poate fi folosit și cu ajutorul unei aplicații instalate pe telefon, astfel veți putea primi recomandări în funcție de încărcătură sau chiar să planificați spălarea în funcție de timpul disponibil.