≡ Meniu

Samsung RU7302, TV curbat cu imagine UHD

Samsung readuce la actualitate moda televizoarelor curbate prin seria de televizoare Samsung RU7302. Cel mai mic e 49RU7302, iar acesta are o diagonală de 123 cm (transformare aproximativă din 49 inci) şi are software smart (Tizen OS). Se adresează persoanelor interesate de ceva aspectiv şi funcţional (în sensul că poate fi utilizat la vizionarea conţinutului din multiple surse).

Modelul acesta are un preţ bun Vezi prețul special de azi. Pe aceşti bani primim un aparat aspectiv şi funcţional. Din imaginea de alături puteţi vedea că e un model negru cu 4 picioare. Dacă vă interesează cum arată standul/picioarele atunci puteţi să-l montaţi e perete deoarece Vesa 200×200 (valabil pentru 55RU7302 și 65RU7302).


Păreri pro şi contra

Samsung RU7302 e un smart TV cu rezoluţie 4k/UHD, iar procesorul din dotare e unul capabil să afişeze imagini la această calitate deoarece vorbim despre un procesor UHD. E vorba despre un procesor quad core, iar efectele acestuia se vor vedea în aplicaţii şi meniuri întrucât totul va fi foarte cursiv.
Precum restul televizoarelor smart de la Samsung şi acesta se laudă cu un browser avansat precum şi cu diverse aplicaţii de streaming (Youtube, Netflix etc).
Chiar dacă ecranul său e unul mare nu va trebui să vă faceţi griji legate de consumul energetic deoarece are clasa A cu un consum de 125W. Acest lucru se datorează în principal tehnologiei LED.
Acest dispozitiv e unul care vine la pachet cu o multitudine de porturi printre care aş aminti 3 HDMI, 2 USB, bluetooth, wireless şi LAN (are suport pentru IP-uri IPv6). Pentru a conecta diverse periferice fără fir (mouse, tastatură, boxe etc) puteţi folosi bluetooth.
Cu un astfel de aparat nu puteţi urmări doar stream-uri, ci şi programe TV deoarece are tuner digital dublu (DVB C/T2). La noi (în România o să vă ajute foarte mult partea DVB-C, adică pentru cablu).

Sunt de părere că acest televizor e unul perfect pentru un living modern. Pe piaţă există şi alternative în această plajă de preţ, dar modelul de faţă e mai bun prin faptul că vine cu software şi hardware optimizat.

{ 0 comentarii … adaugă unul acum }

Lasă un comentariu