≡ Meniu

LG Optimus 3D Max P720

După cum știți la MWC au fost prezentate o mulțime de smartphone-uri interesante. Compania LG a prezentat vreo 6 modele, iar un model interesant e acest telefon mobil LG Optimus 3D Max P720 Black care e succesorul lui Optimus 3D P920. Chiar dacă are un cod inferior predecesorului, specificațiile tehnice sunt mult mai bune. Astfel că procesorul Dual Core are o frecvență 1.2 GHz, vine cu 1GB de RAM și are suport NFC. Se poate observa în clipul de jos dar și în poze că are același ecran de 4.3 inci, e mai subțire cu 2.3 mm dar și mai mic.

Aceste îmbunătățiri l-au făcut mai compact, mai ușor (cu 20 grame) iar butoanele sunt poziționate puțin mai jos. Chiar dacă LG P720 Optimus 3D Max nu e la fel de performant ca un Optimus 4X HD P880 care are procesor Quad Core, acesta poate filma 3D la calitate HD și are ecran 3D care nu necesită ochelari (ca la predecesorul). Nici pe partea de software nu stă rău, vine cu Android 2.3 Gingerbread și va primi un upgrade la Android 4.0 Ice Cream Sandwich. Din păcate, LG e cam zgârcit cu upgrade-uri și de aceea un alt upgrade (poate la 4.1), o să-l vedem abia prin vară. Prețul său va fi undeva la 2200 lei.

Poze

 

Din față

Din spate

Specificații tehnice

Observăm că LG P720 are aceleași butoane senzitive. Vine cu același ecran LCD 3D de 4.3 inci care reproduce circa 16 milioane de culori și are o suprafață de protecție Corning Gorilla Glass 2. Densitatea pixelilor e destul de bună deoarece e peste 255 ppi și se datorează rezoluției WVGA. Pentru ca să iasă mai în evidență imaginea 3D a ecranului, producătorul oferă și o interfață 3D.

Spre deosebire de majoritatea smartphone-urilor High-End, acest LG P720 vine cu o memorie RAM de 1GB (ca și la tablete). Procesorul Dual Core e același ca și la predecesorul său – Cortex A9+PowerVR SGX540, însă are o frecvență de 1.2 GHz. E evident că va primi un upgrade la ICS (datorită configurației) și nu pentru că spun eu ci pentru că a fost anunțat oficial.

Chiar dacă are o memorie de 8GB, puteți să optați pentru un card de memorie (de cel mult 32GB). Pe partea de comunicații are WLAN, 3G, bluetooth și chiar și suport NFC. Camera sa foto poate fi comparată cu cea a lui Galaxy Nexus (e tot de 5 MP cu filmare 1080p), doar că aceasta are doi senzori pentru a filma 3D (doar la calitate 720p). Această cameră foto e însoțită de stabilizare video, blitz și cameră frontală VGA. Restul caracteristicilor tehnice sunt după cum urmează: busolă, accelerometru, GPS, giroscop, suport Flash, senzor de proximitate, TV-Out și un acumulator de 1520 mAh. Această bateria oferă o autonomie de circa 12 ore de convorbiri, iar în stand-by de 440 ore. Deci autonomie în mod stand-by nu e prea grozavă, dar cea pentru navighare e decentă.

Păreri pro și contra achiziției

Plusuri: are multă memorie RAM, interfață interesantă, ecran generos și 3D, filmare 3D (doar în mod HD), procesor Dual Core, e mai mic, ieșire TV-Out etc.

Minusuri: depinde de preț.

Concluzie

LG Optimus 3D Max e un model deosebit și care merită încercat în special dacă doriți să fiți în pas cu moda. Pe mine nu știu ce m-ar ajuta acea tehnologie, dar trebuie apreciată intenția producătorului în special că nu sunt multe astfel de gadgeturi. Jos am pus o mică prezentare a lui LG P720:

Click aici pentru mai multe păreri
{ 3 comentarii … citește-le alături sau adaugă unul }
  • E un telefon destul de interesant, am apucat sa il testez.. dar sincer ma cam dor ochii de la el:)) (contrastul foarte puternic)

  • Vasile

    Oare cand va fi adus in Romania?

  • Naşul

    Să-ți răspund la întrebarea când vine în România. Nu știu dacă o să fie adus deoarece are un preț cam mare și nu are atâtea lucruri inovatoare.

Lasă un comentariu