Heinner HC-H273BKWDF+, combină clasa F de 260 litri

Heinner HC-H273BKWDF+ e o combină frigorifică nouă în peisaj prin faptul că are culoare neagră şi dozator de apă. Corespunde noilor standarde privind eficienţa energetică, iar în acest sens are clasa F de eficienţă cu un consum anual de 263 kWh.

Modelul acesta vine cu un preţ bun Vezi prețul special de azi » şi are câteva dotări premium printre care am menţionat dozatorul de apă şi ar mai trebuie adăugată facilitatea de uşi reversibile.
Din imaginea de alături se poate vedea aparatul cu un design minimal la exterior şi cu mânere integrate.

Heinner HC H273BKWDF

Păreri pro şi contra

Combina Heinner HC-H273BKWDF+ e uan cu o compartimentare realizată foarte bine deoarece în congelator are 3 compartimente, iar în frigider are 3 rafturi, 4 rafturi uşă şi un compartiment fructe-legume.
Dimensiunile sunt compacte deoarece acestea sunt de 55x58x176 lxaxî cm. Nici greutatea nu e prea mare deoarece e vorba despre 48kg.
Nivelul de zgomot e unul standard de 40 decibeli aşa încât aparatul să nu deranjeze atunci când dorim să ne odihnim.
Din păcate nu e un model cu No Frost, lucru care se reflectă şi în costul de achiziţie mic.
Dacă aveţi neclarităţi în privinţa faptului că are clasa F trebuie ştiut că vechea clasă e A+. Clasa F e una nouă care să corespundă noilor reglementări europene.

Un astfel de aparat e pentru cei interesaţi de ceva aspectiv, unic ca design şi care să nu coste prea mult. Un alt lucru avantajos e faptul că nu e greu de folosit, utilizarea sa fiind una clasică… fiind un aparat clasic.

Brandul Heinner e unul românesc, iar caracteristic acestuia e faptul că oferă o garanţie standard de 3 ani care poate fi mărită la mai mult.
A apărut pe piaţă de câţiva ani, iar produsele sunt similare celora de l branduri premium, dar costă ceva mai puţin.