Maşina de spălat vase Bosch SMS2ITW39E e un modernă cu posibilitatea spălării a 12 seturi în condiţiile unui consum de 92 kWh la 100 cicluri. Având Home Connect înseamnă că poate fi comandată de pe un telefon, chiar şi vocal prin Amazon Alexa.
Modelul de faţă vine la un preţ bun Vezi prețul special de azi », iar pe aceşti bani primim un model avansat tehnologic. Din poza de alături puteţi vedea că deşi nu e un model incorporabil tot arată bine. Panoul de comandă e unul cu butoane mari şi sunt poziţionate aşa încât să fie uşor accesibile.
Păreri pro şi contra
Nivelul de zgomot e de 48 decibeli, dar la nevoie prin intermediul „Silence on demand” puteţi reduce zgomotul undeva la 30 minute. Această funcţie poate fi utilizată din aplicaţia Home Connect.
Fiabilitatea aparatului e foarte bună pentru că motorul are garanţie 10 ani, iar cuva din inox are garanţie 10 ani anti-ruginire.
Se realizează economii suplimentare de resurse cu ajutorul senzorului de încărcare. Se vor realiza economi ide apă şi curent deoarece resursele se alocă în funcţie de cantitatea de vase.
Are tehnologie ActiveWater care presupune că se consumă mai puţină apă şi curent. Acest lucru e realizat prin distribuirea eficientă a apei, tehnologia de filtrare, încălzire a apei şi creşterea circulaţiei apei (datorat pompei).
Aparatul te notifică când trebuie alimentat cu tablete prin intermediul Tab-Count.
Un alt lucru util pe partea de tablete e că are DosageAssist care presupune că tabletele sunt dizolvate eficient.
E un aparat sigur prin faptul că are AquaStop, adică protecţie 100% împotriva daunelor provocate de apă.
Per ansamblu acesta e un model pentru o bucătărie modernă în care contează timpul şi economisirea resurselor (apă, curent). Cu un astfel de aparat avem vase proaspăt spălate cu un consum minim de resurse.
Producătorul Bosch e unul de origine germană, componente pentru aceştia producându-se chiar şi în ţara noastră.