Asus ZenBook UX391UA-EG006T, cititor de amprentă și carcasă din magneziu

Sunt multe serii premium interesante care prezintă o carcasă foarte subțire și solidă, doar că nu se adresează pentru oricine. Asus ZenBook UX391UA-EG006T e unul dintre ele și îl recomand oricui, doar că are un preț ușor piperat pentru hardware-ul său. Se vede rapid că are foarte puține porturi, însă sunt de tip C cu tehnologie Thunderbolt (cele două din dreapta), astfel că pot fi folosite adaptoare. Încărcarea laptopului se poate face prin intermediul lor, iar dacă doriți se poate conecta și un monitor performant pentru un spațiu de lucru suplimentar (e inclus adaptorul USB la HDMI).

E vorba de noua serie Zenbook S care are un design nou și se vede din poză că la deschiderea capacului, laptopul e ridicat puțin pentru ca aerul să circule mai bine pe sub el. Cred că această caracteristică o vom vedea și pe alte serii performante. Vine la un preț bun Vezi prețul special de azi ».

E un gadget portabil cu cel mai bun procesor office – i7-8550U, iar acesta chiar se descurcă foarte bine în orice task. Bineînțeles, restul componentelor sunt la fel de importante, iar în acest caz sunt foarte bune. Nu are nevoie de memorie DDR4, ci de una cu un consum mic și o capacitate mare. E echipat cu cel mai bun ecran care îl puteți găsi pe serii office, pentru o vizibilitate excelentă indiferent de condiții. E și normal să vină cu Windows 10 licențiat, pentru că e vorba de gama premium de la Asus.

Păreri pro și contra

O așa serie promite o autonomie de lucru foarte bună, difuzoare Harman Kardon, cititor de amprentă, tastatură iluminată cu cursă scurtă și carcasă din magneziu. Astfel, greutatea laptopului e de numai 1 kg, iar acest lucru e de apreciat pentru că are un ecran de 13.3 inci. Pornește foarte rapid cu un SSD și nici nu se mai introduc harduri în laptopuri premium pentru că prețurile acestor componente a scăzut mult.

Asus UX391UA-EG006T excelează la multe capitole și nu e pentru oricine, de aceea nu are multă memorie RAM, ecran mare sau o placă video din seria GTX.

Te-ar mai putea interesa