Asus K53SJ-SX180D

Acest laptop Asus K53SJ-SX180D face parte din noua generație de laptopuri Asus k53. Laptopul are înglobate tehnologiile Intel Sandy Bridge și nVIDIA Optimus. Vine cu procesor Sandy Bridge i3-2310M care a fost lansat în 20 februarie 2010. Alte puncte de rezistență, pe lângă procesorul de 2.1 GHz, sunt memoria de 4GB, hardul de 500GB și placa video de la nVidia GeForce GT520M 1GB. Prețul este unul modic, adică undeva la 2.199 lei și vine ca o alternativă la Asus K53SV-SX174V.

Poze

Pe ansamblu
Din lateral

Vezi aici mai multe poze, detalii tehnice și informații referitoare la gadget

Păreri pro și contra achiziției

Pro: K53SJ-SX180D are ultimele tehnologii (Sandy Bridge de la Intel și nVIDIA Optimus), procesor dual core, placă video pe 128 biți, 4 giga de RAM tip DDR3, hard de 500 de giga, este realizat de o firmă de renume, arată bine, autonomia este mare datorită tehnologiei Optimus, iar prețul este unul rezonabil pentru așa o sculă.

Contra: hardul nu este de 7200 rotații pe minut sau SSD, iar unghiurile de vizibilitate ale ecranului sunt la fel ca la celelalte generații. Sincer mă așteptam ca seria 53 să vină cu harduri SSD și cu ecrane mai bune, nu că acum nu ar fi bune, dar tehnologia a avansat.

Specificații tehnice

Asus K53SJ-SX180D vine cu un procesor i3 2310M la 2,1 giga și cu cache de 3 mega. Display-ul este unul de 15,6 inci cu o rezoluție HD de 1366 pe 768 pixeli, iar ecranul este unul de tip LCD iluminat LED.
Memoria instalată e de 4 giga DDR3 la frecvența de 1333 Mhz și suportă maxim 8 giga.
Hardul este unul de 500 de giga de tip serial ATA, dar are doar 5400 rotații pe minut.
Placa video este un GeForce GT 520M de la NVIDIA de 1 giga. Placa video este una de 128 biți, dei vor merge toate jocurile de ultimă generație.

Pe lângă placa video dedicată, acest laptop Asus K53SJ are și o placă video integrată în cipul procesorului care va fi folosită pentru a reduce consumul de baterie. Laptopul vine cu tehnologie nVidia Optimus ceea ce înseamnă că în jocuri se va trece de la placa video integrată la cea dedicată.
Pe partea multimedia are unitate DVD, difuzoare Altec Lansing și cameră web de 0,3 megapixeli. Ca porturi are VGA, HDMI, USB 2.0, ieșire audio, microfon și LAN.
Pentru comunicații are rețea LAN 10/100/1000 și wireless LAN b/g/n.
Bateria este una de 6 celule, laptopul are 2,6 kilograme, culoarea brown (maro) și tastatură numerică. Ca sistem de operare are Free DOS, deci nimic.

Concluzie

Laptopul Asus K53SJ-SX180D e un laptop multimedia din seria nouă a celor de la ASUS. Vine cu o mulțime de tehnologii și cred că este un laptop ce își merită prețul. Poate fi folosit pentru gaming, multimedia (ascultat muzică, vizionat filme la un ecran extern) și browsing.

Te-ar mai putea interesa

10 comentarii la „Asus K53SJ-SX180D”

  1. ce imi recomanzi intre Asus K53SJ-SX180D si HP ProBook 4535s si Toshiba Satellite L750-11W si Asus X52JE-EX202D. mersi

  2. Nicicare deoarece sunt modele vechi, dar dacă îmi spui un buget ți-aș putea face o recomandare actuală.

  3. Sa inteleg ca in caz de nevoie as putea schimba placa video cu una mai performanta si daca da poti sa-mi sugerezi optiuni?
    Multumesc

Comentariile sunt închise.